Zvonuri bulversante tot răzbat dinspre lumea politichiei românești, care de care mai îngrijorătoare pentru viitorul nostru. Unul dintre ele se referă la eforturile asidue pe care le face Ilie Țăcălie, Primul Chelios al țării, de a urca ori măcar de a menține actualul rating de țară, acordat periodic de agențiile internațional de rating, gen Moody’s. Care, nu știu dacă vă interesează, dar în prezent se poziționează taman pe ultima treaptă șubredă de evaluare, înainte de a se scufunda în mlaștina ratingului de „junk”. Asta ar fi ceva extrem de nasol, fiindcă ar însemna un semnal strident, gen „grab yo shit and run”, pentru investitorii străini în România, să-și strângă jucăriile din țară și să o ia cu ele la sănătoasa, pe unde or vedea cu ochii.
O altă miză majoră ar fi domolirea nivelurilor dobânzilor percepute României pe piețele străine de capital, fiindcă un rating prost înseamnă un risc de credit mai mare, ce ar atrage automat impunerea unor dobânzi neobrăzate, care l-ar face gelos până și pe Nuțu Cămătaru. Fiindcă exact asta este cruda realitate mioritică, țărișoara aceasta trăiește de ani buni mai mult pe datorie, făcută pe la marile bănci internaționale. Și atunci, se bârfește prin subsolul politicii, că i-ar fi putut da lui Ilie Pungășie prin tărtăcuță o treabă bună, din aia românească. Adică să-l pună pe distinsul ministrău al finanțelor să tărăgăneze cât mai mult rambursările de TVA către firme, pe care statul o datorează regulat contribuabililor săi. Din cele circa 12 miliarde de lei, pe care ANAF îi percepe lunar drept TVA, are obligația legală să ramburseze, tot lunar, cam vreo 4 miliarde. În trei luni, se adună cam 2,5 miliarde de euro, cu care statul român, neplătindu-i la timp firmelor beneficiare, rămâne cu ei încărcați în bugetul de stat. Iar bietul buget prinde și el ceva bujori în obrăjori, în felul acesta, deși, în realitate, nu are bani nici să treacă strada. Agențiile de rating bocesc înduioșate de un așa miracol, băncile străine ne micșorează nițeluș dobânzile de finanțare și uite așa, nea Ilici Kokarici se mai bate încă o dată cu cărămida în peptu-i de aramă coclită, că ne-a salvat încă o dată de la sărăcie. Când de fapt, nu ne-a salvat decât de la coșmarul de a vedea cum trebuie realitatea îngrijorătoare. Așa că tovarășului Ilie Ursărie ar trebui, mai degrabă, să-i zicem de acum înainte doar Ilie Manțocărie.
Acest text satiric nu are la bază nici fapte (i)reale, nici persoane cu identitatea dezvelită, ci doar zvonuri, șușoteli și alte bârfe suave colportate pe meleagurile cu iz de oaie țurcană.
N.B. Acest articol reprezintă un pamflet și trebuie luat în considerare ca atare.
