În sfârșit, azi va țâșni fumul alb al consensului din burlanele ruginite de pe acoperișul Consiliului Superior al Magistraturii. Este un așteptat semn că cei mai înalți procurorii ai țării (toți având peste doi metri și zece) vor oficia slujba încoronării în extrem de importanta șefia a D.N.A. a unui personaj ieșit din comun, de dubios ce este, firește. Este vorba despre un faimos procuror, care răspunde penal la numele de Vișinel Cerbu, iar uneori la cel constipativ de Votcărel Cerbu. Despre domnia sa, presa noastră de ziare a făcut nenumărate dezvăluiri cutremurătoare în decursul anilor, de care, așa cum ne-au obișnuit, pe decidenții politici ai zilei i-a durut fics în pics. Din ce povestesc apropiații acestui Oligofrenel Cerbu, dacă ăsta o fi numele lui real, omul este surprinzătoarea alegere a consiliului talibanilor pesediști, cei puțini aleși, care nu au făcut încă pușcărie, adică. Pentru că acei politicieni care au avut oarece probleme penale ori venale ori sentimentale chiar, au auzit ei prea multe despre acest personaj sinistru, care face de rușine lumea și așa compromisă ca dracu’ a parchetarilor și faianțarilor auto.
Unul despre care lumea rea zice că doarme sub pernă numai cu Ghidul micului procuror stalinist – făuritorul noii societăți kommuniste în lanțuri, ediția a 6-a, bogat ilustrată cu imagini sugestive din Gulag. Publicată exclusiv pentru uzul absolvenților de școli ajutătoare. Acolo unde se zice că distinsul procuror Pușcărel Cerbu ar fi terminat în nădragi, ca merituos șef de comoție, după ce a făcut buba între coarne. Și asta numai fiindcă năzdrăvanul de el a sărit peste gardul școlii, ca un lopătar înnebunit fugărit de lupi. Asta, deși porțile de alăturea erau larg deschise, fiind, de altfel, ciordite de multă vreme, cu căruțele cu ataș, de către coreligionarii săi, înrăiți colecționari de fier vechi, la șaptej’ dă bani kilu.

Ca să revenim la trista realitate de azi, acest mediocru și arogant procuror Abuzel Cerbu, pentru care legea și drepturile omului sunt doar un detaliu plicitisitor, precum căcații aceia de câine, pe care dumnealui calcă în fiecare zi când intră în lift, se face vinovat, printre altele, de condamnarea la CEDO a României la plata unor sume importante de bani, către victimele din dosarele sale. Unele, cărora chiar CEDO a stabilit că acest Crăcănel Cerbu le-a încălcat grav drepturile lor legale, cu o nonșalanță de neam prost, soră bună numai cu zeghea și infracțiunea. Și nu vorbim aici doar de ultra-mediatizatul caz al soților Bârsan, cărora bezmeticul procuror paricopitat le-a făcut o ditamai percheziție ilegală. Cu toate că regretatul profesor de drept civil beneficia de imunitate penală oriunde în Europa, în baza calității sale de judecător la CEDO.
Niet, chiar și mai gravă pare o altă decizie a CEDO, de condamnare a României la despăgubiri de 5.000 de euro, provocată de același procuror de esență pur stalinistă. Este vorba de Hotărârea CEDO din 16 septembrie 2014, pronunțată în celebra cauză Valerian Dragomir împotriva României. Ce gravă eroare credeți că a stabilit atunci reputata Curte de la Strasbourg în cârca patriei noastre capitaliste? Și numai din vina exclusivă a procurorului de (ne)caz, adică nimeni altul decât același celebru torționar Violet Cerbu, acest tragi-comic Patraulea al Procuraturii de Stat din Românistan? O nimica toată, doar că bietul reclamant a fost reținut ilegal, timp de peste 11 ore, în sediul DNA, de către același sinistru procurator Blenoragel Cerbou, fără ca împotriva suspectului să fi fost emis o ordonanță de reținere ori mandat de arestare. Știți cum poreclește CEDO o astfel de deținere „la negru”, fără să se taie nicio factură? Numai privare ilegală de libertate îi zice și la fel o alintă și Codul venal al R.S.R., care insinuează că așa ceva ar fi chiar o infracțiune gravă, răsplătită generos cu pușcărică de la 1 la 7 anișori.
Dar tavarișci prakaror Iosef Viorelovici Cerbin de la DNA nu a a făcut nici o zi de Jilava pentru asta. De ce? Pentru că pușcăria e doar pentru fraieri, cărora domnia sa le-a încălcat constant drepturile legale, cu o încăpățânare demnă doar de Zarca de la Penitenciarul Aiud. Și ca o frumoasă bomboană, pusă moț pe coliva legalității și a justiției, ce credeți voi că a făcut pe urmă acest vajnic negaționist al drepturilor inculpaților? Haide să vă zicem, fiindcă e chiar tare. După condamnarea asta de la CEDO, la un seminar la care vorbea nea Cerbu ăsta, acum vreo 7-8 ani cu executare, pe când el era procuror (în) jeneral al Curții de apel din Bukale, ce-l mâncă pe el în dos să zică? Și-a sfătuit mai tinerii săi colegi procurori să fie foarte atenți câte ore își țin degeaba prizonierii pe holurile procuraturii, fiindcă România are o condamnare la CEDO, pentru o lipsire ilegală de libertate, tocmai din aceasta pricină. Doar că a uitat să le zică și că numai din pricina prostiei lui personale și-a luat statul român ditamai scatoalca și amenda de la Curtea de la Strasbourg. Este exact ce trebuie omul, nu?
Așa că, stimați politruci PeSeDe, n-aveți decât. Înfiletați-l la căpătâiul D.N.A. pe acest bolșevic înrăit (căci se bârfește că dumnealui a fost și un vajnic membru PCR pe vremea ailaltă, lucru omis cu drăgălășenie din hagiografiile sale oficiale), numărați rar până la cinșpe (folosind, evident și deștele de la picioare) și o să vedeți voi atunci panarama dracu’. O să vă alerge nea Șurubel Cerbu ăsta mai întâi pe voi, ca să vă urce priponiți câte doi în dubă. În primul rând, pentru că dumnealui își rade mereu binefăcătorii, chiar cu briciul vechi, moștenit de el de la Vîșînski. Pe urmă, numai fiindcă poate și îi și place asta, ba chiar al dracului de mult. Iar cel din urmă, cu voia dumeavoastră, ultimul pe listă, dacă nu ați înțeles asta deja, fiindcă acest prakaror Vladimir Vladimirovici Cerbulin își închipuie, în grandomania înghesuită pe sub șapca lui de rapidist, cum că El este D.N.A. Să nuziceți că n-ați știut, pam- pam.
Nu zaieț, nu pagadi, vorba vechilor desene animate sovietice, pe care dom’ procuror se zice că le mai urmărește chiar și acuma, când mai are câte-o mică fereastră, între două arestări ilegale de-ale lui. Slava!
Acest text satiric nu are la bază nici fapte (i)reale, nici persoane cu identitatea dezvelită, ci doar zvonuri, șușoteli și alte bârfe suave colportate pe meleagurile cu iz de oaie țurcană.
N.B. Acest articol reprezintă un pamflet și trebuie luat în considerare ca atare.