În ultima vreme, s-au tot înmulțit, ca minciunile nerușinate ale politicienilor țării, în campanie electorală, sesizările, către poliție, ale bieților curieri asiatici, de la Glovo. Îi știți voi, prea bine, aceia, care livrează, zi-lumină, mâncarea, cu sos gratuit, de e-coli, către mușterii lor băștinași, hămesiți, ce freacă Tik-Tokul, plictisiți, pitiți, prin maghernițele lor, poreclite blocuri, din toate cartierele Bucureștiului.
Dar, oare, ce îi nemulțumește, în această lună, a sărbătorilor, pe harnicii scuteriști asiatici? Care au împânzit străzile orașului, în căutarea unei simbrii mai bune, veniți, aici, la muncă, tocmai din țări îndepărtate, gen Nepal, Bangladesh și alte tărâmuri magice și misterioase, din astea. Despre care, să fim cinstiți, nici nu suntem, așa siguri, că n-or fi, unele din ele, poate, chiar imaginare, de-a binelea.
Păi, ce să-i nemulțumească, pe bieții ambasadori plenipotențiari, ai Glovo, pe lângă consumatorii bucureșteni? În afară, desigur, de lefurile de mizerie, amputate, cu sadism, de patronii lor, românași, verzi la față. Și de norma de lucru infernală, ce-i obligă, să stea, în trafic, pe trocariciurile lor și câte paișpe ore, pe zi, cu ghiozdanele lor fierbinți, atârnate, în spinare.
Reporterii noștri speciali, de teren, din luxoasele cartiere Ferentari și Rahova, ne-au relatat, un fenomen nou și straniu, care se petrece, pe acolo, cu harnicii cărători asiatici, de halimos cald, de pe cunoscutele lor scutere.
Cică, de vreo câteva luni, atunci când, curierii Glovo, din Bangladesh sau de aiurea, ajung, cu ghiozdanele lor, cu potol, prin Ferentari și Rahova, poreclite, de ei, Micul Mumbai, sunt abordați, pe stradă, cu strigăte răgușite și fâlfâieli de mâini murdare, de niște cetățeni, de-ai locului, care seamănă al dracului de bine, cu cărăușii aceia și la chipuri și la limbă.
Nu, la gingii, nu știm, că ai noștri, le-or avea, ei, vinete, dar Glovotroterii ăia, au, cam toți, bărbi dese, ca de guerilla fighters. Așa că, n-aveți decât, să-i căutați voi, personal, pe la gingii, dacă vă strâng, cumva, dinții, prin gură.
Cum ziceam, curierii Glovo, opriți în loc, cu trotinetele lor, să se dumirească, prin ce chițimie prăpădită, s-o fi ascuns clientul sarsanelei lui, cu mâncare la garniță, sunt bătuți, prietenoși, pe umăr, cu lunceagul, de niște băștinași, din Ferentari, care le zic, într-o limbă ciudată, ce aduce, binișor, cu dialectele lor bengaleze, de acasă, că ei sunt pacienții, care le așteaptă mâncarea, ce-o aduc, în traistă.
Ba chiar, le mai și ciocăne, a dojană, cu deștu’, în încheietura mâinii, ca să înțeleagă și imigrantul cărăuș, că a întârziat, cu livrarea mâncării și că de-asta, nici nu o să primească vreun pui de bacșiș.
La început, bieții livratori străinei, de bună credință, puneau botul, la vrăjeală și lăsau mâncarea caldă și gratuită, gălăgioșilor lor așa ziși clienți, care îi așteptau, în haită, cu tot neamul lor, câte cinșpe inși, deodată. De zicea, curierul nepalez, probabil și bogdaproste, că a scăpat și nebătut și virgin, că, de bacșiș, nici nu-i mai ardea lui.
Numai că reclamațiile la Glovo, ale adevăraților clienți, rămași cu măseaua goală, au început, să curgă, cu droaia. Iar cărăușii pe scutere au fost urecheați, de angajatori și li s-a oprit lor, din lefuri, prețul mâncării, cu pricina, cu care îi păcăliseră rubedeniilor lor, îndepărtate.
Ni s-a spus că, chiar și după aceea, manevra ferentareză, cu mâncare gratis, șutită, de la bieții curieri, a continuat, în bună pace. Singura schimbare, mai notabilă, a fost, că, din când în când, câte-un curier mai reclama, bietul de el, că a fost și bătut, de câte o gașcă din aceea, de haidamaci hămesiți, cu bărbi lungi, de talibani.
Asta, fiindcă nu i-a crezut, când i-au explicat, cu tupeu, prin semne (lăsate pe fața curierului) că, vezi Doamne, chiar ei au comandat mâncarea moto-purtată. Singurul lucru amuzant a fost, totuși, că bieții livratori asiatici au reclamat, cu încredere, înșelăciunile și bătăile luate, la onor polițiștii voștri, de sector, cei de toate zilele.
Băi, băieți, păi, pe frigul ăsta, nici un câine nu iese, din casă, darmite ditamai organul, molfăitor, de șaorma, cu de toate, din mașina cu girofar, ca să dea, el, ochiu’, cu primejdia străzii. Se poate?!
Toată această compoziție, să zicem, literară, nu are la bază, nici fapte (i) reale, cunoscute sau nu organelor în drept, nici persoane cu identitatea dezvelită, ci, doar zvonuri, șușoteli și alte bârfe suave, colportate, prin meleagurile cu iz mioritic.
N.B. Acest articol reprezintă un pamflet și trebuie luat în considerare ca atare.
