Plictisitoarea campanie electorală, având ca trofeu primăria ghenerală a lu’ capitala la țară, a cunoscut, ieri și câteva momente mai colorate, mai precis, din sfera penibilului.
Autorul, nimeni altul, decât chipeșul și bronzatul, de la ger, candidat Dănel Lăbuță tristă, bulibașă, în exercițiu, al năpăstuitului sektor 4×4. Care, ce credeți, că s-a gândit el, în descreierașul lui, ăla, de dințar, fără talent, reciclat, cu succes, în politruk de cartier, din partea partidului Salvați Clanul Sportivilor?
Cum ce, s-a gândit să își tragă el, un videoclip, de promovare, cu piscina de la școala 190, din Berceni, în care a amestecat, cu polonicul și fără să le ceară acordul, pe campionii noștri olimpici, la scăldat, David Popovici și Diana Mocanu. Uitând, firește, să zică, că bazinul ăla, paralimpic, a fost construit, de primărie, la preț de Barajul Vidraru și ca să vezi brodeala dracu’, taman la școala absolvită, de nea Lăbuță ăsta și unde mama dumisale a fost prifisoară, o viață întreagă.
N-a zis, pamblicarul, nici de faptul, că deși, teoretic, e un bazin școlar, gratuit, pentru toți copii din sektor, în realitate, ligheanul așela olimpic a fost concesionat, pe termen lung, unei firmulițe de partid, care o stoarce, de cașcaval, până îi ies ochii din cap. Normal că, după pozna de videoclip publicitar, medaliații olimpici au protestat, că, ce faci bă, Lăbuș, de ce ne folosești chipurile și numele, în scârboasa ta campanie dejectorală?
Într-un târziu, a catadicsit și exagerat de bogatul și agitatul kandidat la primărie, să explice prostimii, că, vezi Doamne, a fost doar o eroare, la montaj, a pârliților de tehnicieni.
Explicația lui e foarte rațională, fiindcă, cine o ști, și-or fi băgat oamenii ăia, din greșeală, nasurile, prin prafurile alea, americane, de la mama mare, pe care le folosește catindatul Lăbuță, la teveu, la Meșter Șef, când face cozonaci, ca să îi crească mari și pufoși.
Cum care, alea, pe care șușotește tot Berceniul, că le importă, din țările calde, multinaționala Clanul Sportivilor, cea care conduce, în realitate, poliția și administrația, din proletarul sector 4X4 al capitalei.
Probabil, de-aia îl și alintă, staff-ul lui de campanie, Dr. Hoțker sau Ratatouille, pentru că e, tot timpul, murdar, pe față și pe tichia de bucătar, de un misterios praf alb. O fi mătreață ori var sau făină, de tip trei nule ori cine știe, poate chiar praf de copt, rămas de la vreo emisiune culinară, din aia, de gătit.
Tot scotocind prin tomberoane, după peturi, redactorii Răknetului carpatin au izbutit, totuși, să găsească câteva imagini, tăiate la montaj, din videoclipul lui Lăbuță, cu piscina școleră, în care se puteau vedea alți indivizi, pre nume Mocanu și Popovici, decât cei rămași în versiunea finală, rostogolită de ciorditorul prăfuit, printre haitele de tik-tok-eriști ai patriei.

Această compoziție literară nu are la bază, nici fapte (i) reale, cunoscute sau nu organelor în drept, nici persoane cu identitatea dezvelită, ci, doar zvonuri, șușoteli și alte bârfe suave, colportate, prin mediul politic și de clanuri sportive.
N.B. Acest articol reprezintă un pamflet și trebuie luat în considerare ca atare.