Puțini cetățeni nevinovați au intrat recent și ăia din greșeală probabil, pe paginile online ale catindatului Nicușor Dan, pe moment, aparent favorit la preluarea, de la Dulapul cu slană, a valizei nucleare naționale, îndesate ochi, în lipsă de altceva, doar cu șorici și ceapă nouă de primăvară.
Însă acești doar câțiva aleși ai sorții crude au putut admira acolo, onlain, câteva poze de la întrunirea electorală de acum câteva zile, de pe 30 martie, organizată la Chișinău, în Republica Moldova, de către candidatul Nicușor Dan, pentru alegerile prezidențiale românești de peste o lună.
În aceste poze poate fi admirată, amplasată strategic, singurică cuc în mijlocul sălii de ședințe, o radioasă ființă, posibil umană, cu ochi mari și umezi, ca de căprioară, care tocmai și-a frânt glezna într-o capcană ruginită și care îi sorbea, cu paiul, înflăcăratele vorbe, cu iz de promisiuni electorale deșarte, ale actualului dom’ premare al Bucureștiului.
Ce-i drept, doar ochii îi avea lucioși, de căprioară, fiindcă trupul îi părea manglit de pe sârmă, noaptea, de la vreun groștei culturist de Mangalița, băgat serios pe steroizi, iar fețișoara-i lătăreață aducea cu cea a unui dihor, umflat temeinic cu pompa de trotinete.
Că tot veni vorba de fața matracucii, asta ne părea nouă cunoscută de undeva, dar nu știam de unde să o luăm, așa că ne-am consultat cu alte persoane, mai sprințare la ochi, care după o matură și îndelungată chibzuință, ne-au zis că, după părerea lor, coțohârla cu pricina seamănă oarecum cu una Gabriela Scutea, fostă și mai nou, actuală Înalt Consilier U.E. în Republica Moldova, pentru justiție și procuratură și care fusese înainte procuror general al României.
Se și mirau bieții oameni, de ce o fi creatura asta ditamai Înalt Consilier U.E., când ea are doar 1,45 m și asta când stă cocoțată pe masă, fiind mai scundă decât celebrul pitic sovietic, care, născut fiind în mătreața Savețkii Saiuz, era de fapt cel mai mare pitic din lume, de 1,88 m.
De altfel, aceiași binevoitori ne-au șușotit că, pe mamaia asta, de fapt, o cheamă Scu(r)tea, dar secretarul de la primărie fiind beat cui, ca de obicei, i-a mâncat fetii din nume o literă, care i-a și rămas înfiptă în gâți.
Alt lucru, care ni se pare de mirare, este ce caută această mama Cărămida a justiției române, care este înalt oficial al Uniunii Europene, la o șezătoare electorală la Chișinău, în care au fost prezentate și demersuri pur politice, privind viitorul Moldovei, țară unde ea reprezintă Comisia Europeană, fapt ce îi interzice expres, prin codul de conduită al postului său, frecventarea ca aplaudac a unor reuniuni electorale, indiferent de cine sunt organizate.
Dar asta nu e treaba noastră, să o lăsăm în seama șefilor ei din Comisia Europeană, care ar putea să își pună întrebarea, dacă cucoana asta nu cumva a compromis deja, iremediabil, imaginea de neutralitate a Comisiei, pe plan local moldovenesc.
Nici nu e nevoie de eventuali agenți de influență, când, în fiecare clipă, apare, gratis, un nou idiot util, totul e să ieși pe stradă și să-l găsești.
Ca o paranteză doar, reamintim legea din fizică a idiotului, care zicea cam așa: dacă intri într-o încăpere plină de oameni și în cinci minute nu găsești niciun idiot, înseamnă că ăla ești chiar tu.
Alt mister care răzbate din fotografiile de la întrunirea electorală a lui Nicușor Dan din Chișinău este de ce țața Scurtea sau, cum zicea și bătrânul ecrivan francez Aleksandr Dumass, această veritabilă Damă cu canalii a justiției mioritice, deși se proțăpise pe un fotoliu, taman în mijlocul sălii, în jurul său se găsea un mare spațiu liber, de scaune goale, în toate direcțiile.
Taina asta ne-a fost lămurită complet de un alt personaj din sală, pe numele său, să zicem, Ghenadie, așa cum figurează și pe legitimație și care apare în fotografia de mai jos, stând în partea din dreapta față a fostei conțopisde unionale, în timp ce se uită, preocupat, în jos.
Acest așa zis Ghenadie s-a confesat unor apropiați de-ai săi, că, inițial, toate scaunele din jurul lui Scutea erau ocupate de participanți, dar după puțin timp, dinspre dânsa a început să se strecoare, de jur împrejur, o putoare îngrozitoare, de ouă răsclocite, de la vreun șir de bășini surde, pe care, pesemne, le-o fi slobozit matracuca, încetișor, strângându-le de gât.
Bieții oamenii au sărit ca arși, dând din mâini și picioare și ridicându-se urgent, ca să se mute, apoi, cât mai departe de gheizerul sulfuros de slană, pentru a se pune la adăpost, așa cum se vede și din poze.
În momentul în care a fost imortalizat de fotoreporter, Ghenadie, rămas la o distanță încă relativ nesigură, față de Scunda consilieră, măsura, îngrijorat, nivelul radiațiilor sulfuroase emise de purcica pârțofilă din spatele lui, cu ajutorul unui contor Geiger Muller de mână, care, de fapt, era doar un vechi ceas de butelie nemțesc, cu senzor de gaze, pe care bunicu-său Anatoli, motociclist în Armata Roșie la nas, îl șparlise, în ’45, cu prilejul încercuirii Berlinului, crezând că este vreun ceas de mână ofițeresc.
Ce e culmea calității nemțești este că, deși bunicu-său a purtat pe mână, până la moarte, ceasul ăla de butelie, că nu l-a mai putut desprinde niciodată, acesta nu a rămas vreodată în urmă și ca urmare, nici bătrânul celovec nu a întârziat pe nicăieri, când pleca cu treabă pe undeva, chiar dacă ajungea acolo și cu trei zile prea târziu.
Se zice că autoritatea moldovenească, beneficiară a serviciilor prestate de pitica șoldancă, expertă în emisii gazoase fâsâonabile, sesizabile auditiv doar de pisici, în gama joasă de ultra frecvențe, s-a văzut nevoită să lanseze, în instituție, programul Flatulența Zero!, într-o încercare disperată de a reduce nivelul de emisii toxice, defluat de ecspertă în încăperile întreprinderii.
Acest program pare să fi fost, totuși, un eșec total, întrucât au continuat să curgă reclamațiile anonime, pe acest subiect, la kaghebistul unității, aflat sub acoperire, la post, încă de pe vremea lui Brejnev, căruia o pârau pe înalta Consilieră, cum că aceasta ar fi avut tabietul de a se băși în singurul lift și ăla supraaglomerat, al clădirii, după care răcnea la câte-un nefericit de lângă ea, pe care îl strivea de perete, cu șuncile-i afumate: Ce-ai făcut, bă, o deteși? și apoi râdea singură, ca muta la pluă.
N.B. Acest articol reprezintă un pamflet și trebuie luat în considerare ca atare
