În spațiul public din Le Jardin de la Mère de Dieu, s-au făcut auzite nu puține voci, care își puneau întrebarea dacă nea Marcel Ciolacu ar avea dreptul sau nu de a beneficia de certificatul de revoluționer, pe care acesta îl deține încă din anul 1992, la pachet cu avantajele aferente, corespunzătoare.
În opinia noastră, răspunsul nu poate fi decât wtf?!, pentru că azi avem privilegiul de a vă prezenta, în premieră pe țară, dovezile foto irefutabile ale prezenței tânărului Ciolacu în vâltoarea evenimentelor din 1989.
Septembrie 1989: tânărul Ciolacu este luat în armată
Dar să o luăm tiptil – tiptil: în luna septembrie 1989, tânărul Marcel Ciolacu ar fi trebuit să înceapă, pentru a treia oară, clasa a 5-a, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat, întrucât împlinise deja 18 ani și l-au luat în armată.
Pe drumul spre gară, de unde urma să ia marfarul spre unitatea militară, proaspătul recrut a fost condus, cu un alai restrâns, doar de câțiva membri mai apropiați ai familiei sale, precum și de Pontoarcă, câinele său credincios, care era o corcitură de Golden Retriever cu nevăstuică.
Din cele relatate de sursele noastre, se pare că tânărul Marcel s-a adaptat rapid vieții cazone, fiind încorporat întâi la trupele de grăniceri, unde păzea granița dintre județele Ialomița și Buzău, iar mai apoi într-o unitate de miliție creștină, unde îl păzea pe ofițerul de serviciu, când acesta sforăia în post.
În permisii, el cântă rock
În rarele sale permisii, pentru a mai face câte un ban neimpozabil, soldățelul nostru mai cânta la acordeon niște sârbe d-alea metalice, americănești, pe ulițele întortocheate ale Centrului istoric din Frecăței Deal, spre delectarea unui public puțin numeros, dar avizat.
În primele sale luni de ostășie, tânărul militaur s-a dovedit a fi extrem de conștiincios, fiind apreciat în mod corespunzător de cadrele de conducere ale unității și apărând chiar pe coperta câtorva numere ale publicației de life-style Pentru patrie.
Remarcat de superiori, Marcel e trimis la reciclare. Nu, nu de fer
Pentru calitățile dovedite, tânărul Marcel a fost trimis la specializare, la cursuri de tip Rambo, adică de optometrie aplicată pe un suport metalic. Când i s-a cerut acolo diploma de bac, el s-a apărat cu succes, pe semicerc, explicându-le că i-a mâncat-o pisica, dar că știe el, că avea pe ea media 7.03.
Decembrie ’89: Marcel e jucător polivalent, face ambele faze de joc
Încet, încet, zilele se scurgeau monoton, banal, pentru tânărul ostaș … până ce, pe 21 decembrie 1989, eroul nostru a fost dus și înșurubat în dispozitiv, împreună cu camarazii săi de arme, în fața clădirii Comitetului Central din București.
În timp ce făcea pe mortul (ajutat și de duhoarea pătrunzătoare a izmenelor sale, neschimbate de două săptămâni) și pândea, cu lațul în mână, niște guguștiuci neatenți, care pășteau firimituri pe lângă el, Marceluș fu abordat de un nene în civil, care i-a zis decât atât: „Soldat, ia pușca asta cu lunetă și urcă-te pe acoperișul C.C., să supraveghezi elementele reacționare din piață”.
Deși nu știa nici cine era civilul, nici ce erau acelea elemente reacționare (pentru că la școală, astea se predau după clasa a 5-a), Marcel nu a comentat, ci s-a cățărat ca o pisică pe acoperișul Comitetului Central, unde s-a lungit pe o pătură murdară de ulei, scrutând atent, din când în când, manifestanții din piața de sub el, prin obiectivul prăfuit al lunetei sale tip PSL model 1974.
Nu a apucat sărmanul de el să se odihnească acolo sus decât vreo 3 ore, când, zbârrrr, de lângă el, s-a înălțat fâlfâind o pasăre mare, albă, din fer (după cum a perceput-o Marcel), care evacua în grabă, spre deces, sinistra dictatură și odioasa sa soție.
Speriat, Marceluș s-a ascuns sub un pat de campanie de la ultimul etaj al C.C., neînțelegând ce se întâmplă, dar, auzind vuietul victorios al manifestanților din stradă, a înțeles că se întâmplă lucruri mărețe, așa că s-a schimbat în grabă, cu niște haine civile, găsite pe podea, care întâmplător erau de damă, și a coborât în piață, unde s-a amestecat printre demonstranți.
Aceștia, crezând că e unul dintre ei, ca să se încălzească, i-au dat să bea dintr-o sticlă cu țuică bătrână de pufoaică, găsită lângă un mort, după care i-au pus în mână o altă pușcă, de data asta revoluționară, pentru a apăra Comitetul Central împotriva foștilor colegi de unitate ai lui Marcel.
Sumarul de conștiință politico-ideologică i-a ieșit negativ la analize
După ceva timp, într-un moment de acalmie, proaspătul revoluționar și-a făcut un scurt proces de conștiință, finalizat printr-o reconversie ideologică, care îi va folosi copios mai târziu în politica mare și și-a dat brusc seama că nu mai crede atât de tare în valorile comunismului, viitorul de aur de 14k al omenirii.
Așa că Marceluș a coborât în goană scările Comitetului Central, sărind treptele câte trei odată, ca o capră de munte, pe cale să fie rușinată de o ceată de țapi în călduri, a greblat de pe drum și o vestă albastră, pusă pe o sârmă la uscat, pe care și-a tras-o pe el, după care a năvălit vijelios în clădirea Televiziunii, unde a reușit să se strecoare, dând din coate, chiar până în fața camerelor de termoviziune în direct, alături de Mircea Dinescu, după cum se vede și în imaginea de epocă de mai jos.
Recunoaștere internațională a eroului determinant al Revoluției din 1989. Javroche de Bucarest
Entuziasmul juvenil și cacarisma proaspătului revoluționar nu au trecut neobservate de presa străină de peste hotare, care l-a supranumit Javroche de Bucarest și i-a publicat fotografia, înfășurat într-un steag, că nu avea pantaloni pe el, chiar pe coperta unui cunoscut ziar franțuzesc de anunțuri auto.
Acest articol reprezintă un pamflet și trebuie luat în considerare ca atare.
